20 Ianuarie 2006

Adidas asteapta aprobarea UE pentru a cumpara Reebok

Adidas, al doilea producator mondial de articole sportive, asteapta aprobarea autoritatilor din domeniul concurentei in cadrul Uniunii Europene, pentru a achizitiona rivalul american Reebok. Autoritatile anti-trust din Statele Unite deja au aprobat tranzactia care este estimata la 3,1 miliarde de euro. Surse din cadrul Comisiei Europene care se va pronunta asupra tranzactiei au declarat pentru Reuters ca este foarte probabil ca Adidas sa primeasca un raspuns pozitiv.

Preluarea Reebok, care este al treilea jucator de pe piata echipamentelor sportive, este menita sa reduca din diferenta dintre Adidas si Nike, liderul in domeniu. De asemenea, analistii considera ca tranzactia va duce la o imbunatatire a imaginii Adidas pe piata nord americana, unde Reebok beneficiaza de o pozitie mai solida decat germanii.

Daca autoritatile europene vor fi de acord, va rezulta o companie a carei cifra de afaceri va fi de aproximativ noua miliarde de euro anual. Raspunsul oficialilor europeni este asteptat marti iar miercuri membrii Consiliului de Administratie al Reebok se vor intalni pentru a isi da acordul asupra tranzactiei.



Citeste si