10 Mai 2011

Exporturile Germaniei, la nivel record: 100 MLD. euro



Exporturile Germaniei, cea mai mare economie din Europa, au crescut cu 7,3% in martie, fata de februarie, si au atins un nou record lunar de 98,3 miliarde de euro, potrivit datelor oficiale anuntate, luni, de autoritatile de la Berlin, citate de cotidianul Financial Times (FT).

Importurile au crescut cu 17% si au ajuns, de asemenea, la un nivel record, de 79,4 miliarde de euro, reflectand insa preturile ridicate ale petrolului, scrie Mediafax.

Ritmul rapid al exporturilor evidentiaza forta celei mai mari economii europene la inceputul acestui an, potrivit publicatiei britanice. Economistii se asteapta ca guvernul de la Berlin sa anunte vineri ca PIB a crescut cu 1%, sau mai mult, in primul trimestru, raportat la precedentele trei luni.

Evolutia din Germania ar trebui sa sustina performantele pe ansamblu ale zonei euro, noteaza FT, dar nu va putea masca rezultatele slabe ale unor tari ca Spania, Grecia, Portugalia sau Irlanda.

Exporturile germane au totalizat 98,3 miliarde de euro in martie, cu aproape 16% mai mult fata de aceeasi luna a anului trecut, potrivit biroului federal de statistica. Aceasta este cea mai ridicata valoare lunara incepand cu 1950, cand autoritatile de la Berlin au inceput sa inregistreze astfel dee date despre livrarile la extern.

Precedentul record lunar, de 88,8 miliarde de euro, a fost inregistrat in aprilie 2008, inainte de prabusirea Lehman Brothers.

Citeste si Romanii, in cautarea unui job in Germania: Tot mai bine e in Italia.



Citeste si