23 Mai 2011

Tranzactie farma: Japonezii de la Takeda preiau Nycomed



Grupul Takeda Pharmaceutical, cel mai mare producator de medicamente din Japonia, cumpara compania elvetiana rivala Nycomed, prezenta si in Romania, pentru 9,6 miliarde de euro (13,6 miliarde de dolari), urmand sa se extinda astfel in Europa si pe pietele emergente, transmite Reuters, preluat de Mediafax.

Achizitia anuntata de Takeda este a doua ca valoare pentru o corporatie japoneza, dupa preluarea companiei britanice Gallagher de catre producatorul de tigarete Japan Tobacco pentru 19 miliarde de dolari.

"Pe termen lung, este o complementaritate strategica. Intrebarea referitoare la cum sa-si intareasca prezenta pe pietele emergente este prezenta pentru toate marile companii farmaceutice", a afirmat Atsushi Seki, analist pentru sectorul farma la Barclays Capital.

Nycomed este bine pozitionata pentru activitati pe pietele emergente, care au asigurat anul trecut doua cincimi din venituri si ar trebui sa ajunga la 60% pana in 2015. Vanzarile de medicamente pe pietele emergente au avansat cu 30% anul trecut.

In urma achizitiei, Takeda urca de pe locul 16 pe 12 intre producatorii mondiali de medicamente, se arata intr-un comunicat al grupului.

Nycomed a avut venituri de 3,2 miliarde de euro anul trecut si un profit inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare (EBITDA) de 775 milioane de euro.

Producatorul elvetian de medicamente este controlat de patru fonduri private de investitii, respectiv Nordic Capital (41%), DLJ Merchant Banking Credit Suisse (25,6%), Coller International Partners (9,7%) si Avista (8,9%).

Nycomed este prezent pe majoritatea pietelor europene, inclusiv Romania. In primele sase luni ale anului trecut, Nycomed a avut o cifra de afaceri de 6,8 milioane de euro in Romania, cu 30% mai mare decat in aceeasi perioada a anului anterior.



Citeste si