13 Iunie 2011

Noul sef FMI, din Africa de Sud?



Africa de Sud il va nominaliza vineri pe fostul ministru al Finantelor Trevor Manuel pentru postul de director general al FMI, potrivit unor surse citate de revista Emerging Markets, preluata de Reuters, insa oficialul sud-african neaga informatiile, scrie Mediafax.

Vineri este ultima zi in care pot fi inaintate nominalizari pentru functia lasata vacanta luna trecuta de Dominique Strauss-Kahn.

Revista citeaza "o sursa inalta, bine plasata" din Pretoria, care afirma ca Manuel a obtinut sprijinul presedintelui sud-african Jacob Zuma, iar candidatura sa urmeaza sa fie anuntata oficial in cursul zilei de vineri.

Purtatorul de cuvant al presedintelui Zuma a declarat pentru Reuters ca nu urmeaza vreun anunt iminent, iar informatia "este doar un zvon".
Trevor Manuel a declarat la randul sau intr-o conferinta de presa ca nu si-a anuntat candidatura la sefia FMI, iar toata atentia lui se indreapta catre problemele Africii de Sud.

"Astazi este termenul limita. Nu mi-am aruncat palaria in ring pana in acest moment", a afirmat el la postul de radio SAFM.

Ministrul francez al Finantelor Chrstine Lagarde este candidatul favorit la ocuparea postului de director general al FMI, iar principalul rival in cursa este Agustin Carstens, guvernatorul bancii centrale a Mexicului.

Manuel a fost laudat in plan international pentru modul in care a gestionat economia Africii de Sud timp de peste zece ani.

Guvernatorul bancii centrale a Kazahstanului, Grigori Marchenko, al carui nume a fost inaintat in luna mai de Rusia si un grup de state foste sovietice drept posibil candidat la sefia FMI, a declarat vineri ca instalarea lui Lagarde ca director general al institutiei este "o treaba sigura".



Citeste si