22 Iunie 2011

Fitch confirma ratingul grupului Societe Generale



Agentia de evaluare financiara Fitch a confirmat, luni, ratingul grupului financiar francez Societe Generale, prezent in Romania prin BRD, reflectand rezultatele bune ale francizei de retail banking si diviziei de investment banking, dar si concentrarea riscului in tari din Uniunea Europeana.

Calificativul pentru credite pe termen lung a fost confirmat la "A+", iar cel pentru imprumuturi pe perioada scurta la "F1+", potrivit unui comunicat al Fitch. Ratingul individual al Societe Generale a fost confirmat la "B/C" si cel de suport la "A", scrie Mediafax.

Fitch noteaza si dependenta ridicata a grupului de pietele de capital, aproximativ jumatate din profitul operational fiind generat de divizia de investment banking (CIB), situatie ce poate conduce la volatilitatea profitului. Volatilitatea ar putea fi accentuata de ambitiile grupului pentru dezvoltarea CIB si a diviziei de retail bancar in Europa Centrala si de Est, respectiv Rusia.

Performantele bancii sunt in prezent afectate de riscul ridicat de credit al operatiunilor de retail bancar, mai ales in Grecia si Romania. Totusi, profitabilitatea operationala a Societe Generale este peste cea a bancilor axate pe activitati de retail banking.

Grupul francez controleaza in Romania banca BRD - Groupe Société Générale, BRD Sogelease, BRD Finance, BRD Pensii, BRD Corporate Finance, ALD Automotive, BRD Asset Management si BRD Asigurari de Viata. Société Générale detine si o participatie de 15% la ECS, companie de finantare pentru echipamente IT.



Citeste si