19 August 2011

UE si FMI iau din nou sub vizor Grecia



Troica formata din Comisia Europeana (CE), Banca Centrala Europeana (BCE) si Fondul Monetar International (FMI) au inceput, joi, un nou audit al finantelor Greciei, inaintea furnizarii, in septembrie, a celei de-a sasea transe de imprumut, de opt miliarde de euro, scrie Mediafax, care citeaza AFP.

Misiunea face parte din verificarile regulate la care sunt supuse finantele statului elen, care aplica un program strict de austeritate din 2010, in schimbul unui imprumut de 110 miliarde de euro, din care a primit deja 65 de miliarde de euro.

Troica va verifica, impreuna cu reprezentantii Ministerului elen de Finante, evolutia programului de redresare economica, a declarat o sursa apropiata situatiei.

Discutiile se vor referi si la intarzierea incasarilor bugetare si a programului de privatizare care trebuie sa aduca 50 de miliarde de euro pana in 2015.

Ar trebui totodata discutata procedura de schimb al obligatiunilor de stat detinute de bancile elene, inclusa in noul plan de salvare a Greciei aprobat pe 21 iulie, la un summit extraordinar al liderilor din zona euro.

Noul plan, de 160 de miliarde de euro, din care 109 miliarde de euro vor fi furnizate de UE si FMI pana in 2014, prevede si contributia voluntara a sectorului privat, de 54 de miliarde de euro, pe o perioada de trei ani, si de 135 de miliarde de euro pe zece ani.

Contributia sectorului privat ar trebui sa aiba loc printr-un mecanism de rostogolire, prin care investitorii vor schimba voluntar obligatiunile elene ajunse la maturitate cu altele noi, cu maturitate mai lunga.



Citeste si