Dezastrele naturale genereaza pierderi record asiguratorilor
Din cauza numarului neobisnuit de mare de tornade si uragane, anul 2011 este deja cel mai pagubos pentru industria asigurarilor dupa 2005, cand uraganul Katrina a devastat New Orleans, provocand daune record, se arata intr-un raport al grupului de reasigurare Swiss Re, preluat de Reuters.
Dezastrele induse de om au rezultat in prima jumatate a anului in plati de numai 3 miliarde de dolari, similare cu nivelul din 2010, noteaza Swiss Re.
"Dupa daunele asigurate cauzate de dezastre naturale, 2011 este deja al doilea cel mai costisitor an din istorie pentru industria asigurarilor. Noi pagube cauzate de sezonul uraganelor din SUA sau de furtunile dure de iarna din Europa au potentialul de a aduce cifrele pentru intregul an aproape de recordul de 120 miliarde de dolari din 2005", a declarat intr-un comunicat economistul sef al Swiss Re, Thomas Hess.
Cutremurul din luna martie din Japonia, urmat de un val tsunami devastator, a cauzat costuri de 30 miliarde de dolari pentru industria asigurarilor, estimeaza Swiss Re. Costul total al dezastrului va creste insa semnificativ odata cu includerea completa a cheltuielilor provocate de defectarea centralelor nucleare si de intreruperea lanturilor comerciale.
Munich Re a estimat in iulie daunele ce trebuie suportate de industria asigurarilor in urma dezastrelor naturale la 60 miliarde de dolari, de cinci ori mai mari decat media primelor semestre ale ultimilor zece ani.