Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns la Palatul Elysée, întâlnire care reprezintă începutul oficial al vizitei sale de două zile în Franţa, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, relatează AFP şi Reuters, preluat de Agerpres.

El a fost întâmpinat de preşedintele Emmanuel Macron în curtea palatului prezidenţial, unde a fost desfăşurată garda de onoare. Macron a declarat la sosirea omologului său că vor discuta despre Ucraina şi Orientul Mijlociu şi că este esenţială coordonarea lor în aceste chestiuni. La rândul său, Xi a spus că ţara sa vede Europa ca pe o prioritate a politicii sale externe.

Cei doi lideri urmează să aibă o întâlnire în prezenţa preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, venită pentru a aborda subiectul numeroaselor diferenduri comerciale cu Beijingul.

Xi Jinping se află în regiune pentru prima dată în cinci ani, într-un moment de tensiuni comerciale tot mai mari, în care UE investighează mai multe industrii chineze, între care exporturile de vehicule electrice, iar Beijingul investighează importurile de coniac din Franţa.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri