27 Septembrie 2011

Cum incearca liderii europeni incearca sa rezolve criza



Liderii europeni fac eforturi pentru a consolida puterea Fondului de stabilitate financiara, au declarat inalti oficiali prezenti la reuniunea anuala FMI-Banca Mondiala de la Washington, in timp ce SUA, China si alte tari trag semnale de alarma ca criza datoriilor de stat afecteaza economia globala, informeaza Mediafax.

Pietele financiare au cazut puternic in aceasta saptamana, din cauza temerilor ca criza din Grecia, tara aflata aproape de faliment, s-ar putea raspandi catre alte state din zona euro.

Liderii europeni resimt tot mai multa presiune internationala sa rezolve criza pentru a preveni repetarea haosului care a maturat pietele financiare in 2007-2009, transmite Reuters.

Comisarul european pentru Economie, Olli Rehn, a declarat ca, odata ce guvernele din zona euro confirma consolidarea Fondului European de Stabilitate Financiara (EFSF), atentia Europei se va indrepta catre folosirea resurselor acestui mecanism cat mai eficace posibil.

"Trebuie sa gasim un mecanism prin care sa putem transforma un euro din EFSF in cinci euro, insa nu s-a luat inca vreo decizie in aceasta privinta", a declarat o sursa oficiala europeana.

Fondul de "bailout", creat pentru a sprijini statele din zona euro aflate in dificultate, are nevoie de resurse de cel putin 2.000 miliarde euro pentru a interveni in Italia si Spania, daca criza s-ar raspandi catre aceste tari, estimeaza analistii.

Statele Unite si alte tari au cerut Europei sa foloseasca fondul drept parghie pentru a aduna mai multe resurse destinate sprijinii statelor vulnerabile din zona euro, poate chiar cu o contributie din partea Bancii Centrale Europene (BCE).

Insa reprezentanti ai BCE si oficialitati din Germania, tara care suporta cea mai mare parte din costurile salvarii statelor cu probleme, s-au aratat reticenti in privinta folosirii bancii centrale in astfel de scopuri, deoarece institutia ar trebui sa-si respecte mandatul strict de controlare a inflatiei.

"Nu ar trebui sa ne gandim la folosirea unei rezerve de fonduri publica drept parghie", a aratat Patrick Honohan, membru in Consiliul Guvernatorilor BCE.



Citeste si