2 Decembrie 2011

Silver Lake ofera 3 miliarde de dolari pentru 10%-15% din Yahoo!



Un grup de investitori condus de fondul Silver Lake a lansat o oferta de achizitie a unor actiuni preferentiale ale Yahoo! echivalente cu o participatie de 10%-15%, pentru maxim 3 miliarde de dolari, potrivit unor surse apropiate situatiei, citate de Bloomberg.

Silver Lake colaboreaza cu Microsoft, compania de investitii Andreessen Horowitz si Canada Pension Plan Investment Plan, informeaza Mediafax.

Pretul oferit, de circa 16,6 dolari pe actiune, este mai mic decat o oferta avansata de fondul de investitii TPG Capital, au aratat sursele.

Oferta Silver Lake evalueaza Yahoo! la 20,6 miliarde de dolari, cu circa 6% peste valoarea de piata inregistrata la inchiderea tranzactiilor bursiere de marti.

"Propunerea este dezamagitoare. Investitorii care au cumparat actiuni Yahoo! in ultima perioada asteptau o oferta mai mare si preluarea integrala a companiei", a declarat Hamilton Faber, analist la firma Atlantic Equities in Londra.

Microsoft nu a reusit in 2008 sa preia integral Yahoo!, iar ulterior a incheiat un acord de colaborare cu compania de Internet, pe termen de 10 ani, in domeniul serviciilor de cautare.

Foto credit: Keerati/Freedigitalsphotos.net



Citeste si