Germania vrea ca Grecia sa renunte la suveranitatea sa in materie de politica fiscala, de care sa se ocupe un comisar european, inainte sa poata sa beneficieze de un al doilea plan financiar de salvare, anunta vineri Financial Times, care a procurat o copie a propunerii germane, relateaza AFP.
Potrivit Financial Times, un comisar desemnat de ministrii de Finante din zona euro ar putea primi un drept de veto impotriva deciziilor bugetare adoptate de Guvernul grec, scrie Mediafax.

Acest proiect circula in timp ce la Atena Guvernul elen poarta negocieri cu creditori privati referitoare la datoria tarii, iar liderii europeni urmeaza sa se intalneasca luni la Bruxelles pentru a adopta un nou tratat bugetar european.

"Consolidarea bugetului trebuie sa fie insotita de o directie stricta si de un sistem de control", se arata in textul citat de cotidianul britanic, document trimis vineri de Berlin celorlalte capitale din zona euro.

"Avand in vedere adaptarea dezamagitoare de pana in prezent, Grecia trebuie sa accepte o deplasare a suveranitatii sale bugetare catre un nivel european, pentru o anumita perioada de timp", apreciaza Guvernul german.

Oficiali greci au reactionat cu furie la o propunere a Germaniei, obtinuta de presa, pentru introducerea unui comisar european care sa aiba atributii de veto in privinta taxelor si cheltuielilor guvernului de la Atena, potrivit BBC.

Guvernul elen a raspuns ca trebuie sa pastreze controlul propriului buget, in timp ce Comisia Europeana a afirmat ca intentioneaza sa imbunatateasca supravegherea finantelor Greciei, dar tara trebuie sa pastreze controlul.

Grecia este foarte aproape de acord pentru reducerea datoriilor catre investitorii privati cu 50%, la aproximativ 100 de miliarde de euro.

Statul elen are nevoie de un acord in urmatoarele zile pentru a primi urmatoarea transa din primul pachet de ajutor financiar extern, banii fiind necesari pentru plata unor obligatiuni ce ajung la scandenta in martie. Fara imprumuturile externe, Grecia ar fi fortata sa intre intr-un faliment necontrolat si sa paraseasca zona euro.

Conform propunerii germane, un comisar pentru buget ar avea drept de veto asupra deciziilor, daca acestea nu ar fi in linie cu obiectivele stabilite de creditorii internationali. De asemenea, Grecia ar trebui sa se angajeze pentru serviciul datoriei inainte de a cheltui bani in orice alt scop.

Pantelis Kapsis, purtator de cuvant al guvernului si partidului Pasok, aflat in coalitia de guvernare, a declarat ca bugetul Greciei este "responsabilitatea guvernului elen si nu este nevoie de astfel de masuri".

O propunere similara a fost ridicata si in trecut, iar astfel de idei trebuie evitate.

"Am facut mult pentru a ne reduce deficitul si suntem pe drumul cel bun", a adaugat el.

Vineri, la finalul unei reuniuni de doua ore cu premierul grec Lucas Papademos si ministrul Finantelor Evanghelos Venizelos, creditorii, reuniti in cadrul unui grup de lobby bancar international, au anuntat ca "s-au realizat progrese". Negocierile urmeaza sa continue sambata.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri