1 Februarie 2012

Tratatul bugetar european a fost anuntat pe Twitter. Vezi ce prevede pactul



Statele Uniunii Europene, cu exceptia Marii Britanii si a Republicii Cehe, au adoptat luni seara un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificata a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar, a anuntat presedintele UE, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

"Douazeci si cinci de tari vor semna tratatul bugetar", a declarat Herman Van Rompuy pe contul sau de Twitter.

Acest pact raspunde cerintei cancelarului german Angela Merkel care l-a propus ca o conditie pentru solidaritatea financiara a Germaniei cu statele in dificultate din zona euro.

Acordul de principiu din cadul summitului liderilor europeni la Bruxelles a fost posibil datorita unui compromis la care au ajuns Polonia si Franta cu privire la subiectul formatului summitelor zonei euro.

Aceasta problema simbolica, dar foarte sensibila din punct de vedere politic, a constituit un subiect de dispute de cateva saptamani. Varsovia, sustinuta de cateva tari din Europa de Est, insista ca statele care nu utilizeaza inca moneda comuna sa poata participa in continuare la summiturile zonei euro. Parisul refuza ca aceasta prezenta sa devina sistematica. A fost gasita o formula de compromis intre cele doua variante.

Tratatul bugetar trebuie semnat oficial la inceputul lunii martie si se va aplica de indata de 12 state l-au ratificat. Dupa Marea Britanie, Cehia a devenit luni seara al doilea stat UE care refuza sa adere.

Statul a invocat "motive constitutionale" si dificultati de a-l ratifica, conform presedintelui francez Nicolas Sarkozy care s-a aratat surprins de aceasta schimbare de atitudine a Cehiei ce in decembrie a sustinut proiectul.

Pactul prevede ca statele semnatare sa mentina bugete echilibrate si un deficit structural care sa nu depaseasca 0,5 la suta din PIB. Fiecare stat va trebui sa instituie un mecanism de corectie care se va declansa automat in caz de deparaj in raport cu acest obiectiv.
In caz de depasire a limitei de 3 la suta din PIB a deficitelor publice anuale, statele vor fi expuse unor sanctiuni cvasi-automate.

Tratatul trebuie inclus daca este posibil in constitutiile statelor. Confruntata cu dificultati, Germania a trebuit sa accepte ca anumite tari sa adopte acordul ca un simplu text de lege.



Citeste si