Ministrii de Finante din zona euro vor sa aprobe luni al doilea pachet de ajutor financiar pentru Grecia, de 130 miliarde de euro, si spera ca decizia va sustine increderea in finantele publice ale statelor din uniunea monetara, limitand criza din zona euro, transmite Reuters.
Un acord pentru Grecia ar include noi imprumuturi externe, pierderile voluntare asumate de creditorii privati si reforme pe care statul elen trebuie sa le adopte.

Avizarea celui de-al doilea pachet de ajutor financiar extern ar incheia luni de incertitudini privind pierderile pe care trebuie sa le accepte sectorul privat si sustenabilitatea datoriei statului elen, in prezent de 160% din PIB. Criza declanasata in zona euro de Grecia a crescut costurile de imprumut pentru multe alte state din uniunea monetara, scrie Mediafax.

Oficiali de rang inalt din zona euro urmeaza sa se intalneasca luni intre 8:00 si 14:00 GMT la Bruxelles, pentru a pregati acordul de aprobare a ajutorului financiar pentru Grecia. Propunerea va fi transmisa pentru aprobare ministrilor de Finante la o reuniune extraordinara organizata luni la 16:00 GMT.

"Suntem foarte avansati in negocieri si ar trebui sa le finalizam in zilele urmatoare. Negociem al doilea program (financiar, n.r.) pentru Grecia. Mingea este acum in terenul Greciei, sa accepte sa-si faca treaba in privinta reformelor care trebuie luate", a spus comisarul european pentru Afaceri Monetare, Olli Rehn.

Liderii europeni au convenit in octombrie sa imprumute Greciei inca 130 de miliarde de euro, dar programul este conditionat de o restructurare a datoriilor statului elen catre investitorii privati, care ar trebui sa accepte pierderi de 50% asupra valorii nominale a datoriei. Negocierile asupra termenilor reducerii datoriilor au avansat lent din octombrie, iar directorul general al Deutsche Bank a declarat ca investitorii privati sunt acum pregatiti sa piarda 70% din valoarea obligatiunilor elene pe care le detin.

Liderii europeni au cerut la summit-ul de la inceputul acesteui saptamani un acord rapid pentru al doilea pachet financiar pentru Grecia, astfel incat sa fie asigurata finantarea pana in 2014. Actualul pachet de imprumuturi, in valoare de 110 miliarde de euro, se incheie anul acesta.

Oficialii europeni au subliniat ca reducerea datoriilor catre creditorii privati este doar o parte a noului pachet financiar.

Atentia se muta astfel pe reformele suplimentare pe care trebuie sa le implementeze Atena pentru a primi noul ajutor si pe contributia guvernelor din zona euro si institutiilor financiare la efortul de a aduce datoria statului elen la 120% din PIB pana in 2020.

"Sunt toate legate. Acordul de reducere a datoriilor nu poate fi convenit fara restul pachetului, intrucat trebuie fiantat din fondurile celui de-al doilea program de imprumuturi", a spus un oficial european.

Al doilea pachet de imprumuturi, de 130 de miliarde de euro, aloca 30 de miliarde de euro pentru procesul de preschimbare de obligatiuni care insoteste reducerea datoriilor statului.

Ministrii de Finante din zona euro au afirmat in ianaurie ca toate partidele din Grecia vor fi nevoite sa semneze o scrisoare prin care sa se angajeze ca vor respecta angajamentele Greciei din al doilea pachet financiar, pentru a evita folosirea reformelor in campania pentru alegerile programate in aprilie.

Creditorii externi ai tarii au cerut reduceri suplimentare de cheltuieli echivalente cu un punct procentual din PIB, sau circa doua miliarde de euro, inclusiv diminuarea fondurilor alocate pentru sanatate si aparare.

FMI a contribuit cu 30 de miliarde de euro la primul pachet financiar pentru Grecia, de 110 miliarde de euro, iar liderii europeni se asteapta la un nou angajament similar, chiar daca institutia internationala nu a anuntat, inca, nimic oficial.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri