Un prim pas catre finalizarea preschimbarii obligatiunilor este aprobarea de catre Parlamentul elen a legislatiei privind impactul colectiv, pentru a forta minoritatea investitorilor care nu a fost de acord cu schimbul sa accepte pierderi de pana la 70% din totalul portofoliilor detinute.
Investitorii privati vor primi in bani, ca stimulent, 10-15% din valoarea obligatiunilor, la care se vor adauga obligatiuni pe 30 de ani cu un cupon de circa 3,75%, ce ar putea creste, daca
Grecia va inregistra crestere economica peste asteptari.
Un bancher elen informat asupra negocierilor privind preschimbarea de obligatiuni a declarat ca valoarea stimulentului in bani si dobanda finala vor fi stabilite de oficialii zonei euro luni, inainte de reuniunea ministrilor de Finante din zona euro.
Banca Centrala Europeana a finalizat preschimbarea unui portofoliu de obligatiuni elene cumparate incepand din 2010, protejandu-se astfel impotriva unor eventuale pierderi, a declarat, vineri, un oficial european, citat de Wall Street Journal. Operatiunea a vizat obligatiuni de circa 50 de miliarde de euro.
Guvernul elen a aprobat sambata un pachet de reforme cerut de creditorii internationali, care urmeaza sa fie trecut si prin Parlament pana la sfarsitul lunii februarie. Reducerea puternica a salariilor si pensiilor, parte a pachetului de 3,3 miliarde de euro, vizeaza atingerea obiectivului bugetar pe acest an, in pofida anticiparii unei recesiuni mai puternice decat se estima anterior.
Grecia a fost obligata sa accepte reduceri suplimentare, de circa 300 de milioane de euro, a cheltuielilor pentru pensii, dupa ce Uniunea Europeana si Fondul Monetar International au respins propuneri ce vizau diminuarea bugetelor alocate pentru aparare si autoritati locale.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: