4 Aprilie 2006

GM vinde 51% din actiunile GMAC pentru 14 mld. de dolari

In incercarea de a si reduce pierderile inregistrate pe piata nord-americana, constructorul auto General Motors Corp. a anuntat luni ca a ajuns la un acord privind vanzarea pachetului majoritar de 51 la suta din actiunile diviziei sale de servicii financiare General Motors Acceptance Corp. (GMAC).
Ca urmare a acestei tranzactii, in urmatorii trei ani General Motors, cel mai mare constructor auto din lume, va primi o suma de aproximativ 14 miliarde dolari. Pachetul de actiuni va fi preluat de un consortiu condus de fondul de investitii Cerberus Capital Management LP, care include nume importante precum Citigroup Inc. si Aozora Bank Ltd. GM urmeaza sa primeasca din partea consortiului o suma de 7,4 miliarde dolari bani gheata si alte 2,7 miliarde dolari in lichiditati din partea GMAC, ca urmare a transformarii majoritatii subsidiarelor GMAC in societati cu raspundere limitata.

In plus, GM va pastra o parte de aproximativ 20 miliarde dolari din contractele de leasing si vanzari de autovehicule incheiate de GMAC, analistii apreciind ca aceste contracte vor aduce la bugetul GM o suma neta de aproximativ patru miliarde dolari in urmatorii trei ani, transmite Rompres.
       
Presedintele si directorul executiv al GM, Rick Wagoner, a apreciat ca aceasta tranzactie este unul dintre pasii importanti in strategia de restructurare a profitabilitatii GM.
       
"Acest acord va consolida GMAC, va pastra beneficiile care rezulta din relatia privilegiata dintre GM si GMAC, dar va pune la dispozitia GM lichiditatile necesare pentru a sprijini planul de relansare a activitatilor de pe piata nord-americana", a informat Rick Wagoner.
       
Anul trecut, cel mai mare constructor auto din lume a inregistrat pierderi de aproximativ 10,6 miliarde dolari fiind nevoit sa gaseasca mijloace prin care sa-si reduca costurile cu forta de munca, asigurarile de sanatate si fondurile de pensii. in ultimele luni, GM a vandut mai multe active importante precum participatiile pe care le detinea in cadrul constructorilor auto niponi Fuji Heavy Industries Ltd. (producatorul autovehiculelor marca Subaru), Suzuki si Isuzu.



Citeste si