Banca Mondiala (BM) este asteptata sa isi anunte noul presedinte, pentru prima data in istorie nominalizatul SUA la aceasta functie avand un contracandidat, scrie BBC.

Oficialii institutiei internationale vor avea de ales intre nigeriana Ngozi Okonjo-Iweala (foto) si Jim Yong Kim, propus de administratia americana Obama. Vineri, candidatul Columbiei, Jose Antonio Ocampo, s-a retras din cursa afirmand ca procesul de selectie este "un exercitiu politic".

Prin conventie, SUA a detinut mereu sefia Bancii Mondiale inca de la momentul fondarii din 1944. De cealalta parte, presedintele Fondului Monetar International (FMI) a fost mereu un reprezentant al Europei. Economiile emergente fac insa presiuni pentru permiterea unor alegeri cu adevarat libere la sefia celor doua institutii financiare.

Europa si Japonia detin impreuna 54% din drepturile de vot, iar in prezent cele mai mari sanse pentru a ocupa functia de presedinte al BM le are tot reprezentantul SUA. Viitorul presedinte al Bancii Mondiale il va inlocui pe Robert Zoellick, care s-a aflat la conducerea institutiei incepand cu anul 2007.

Banca Mondiala are angajati peste 9.000 de economisti si experti in dezvoltare si administreaza un portofoliu de imprumuturi care anul trecut a ajuns la 258 miliarde de dolari.

Jim Yong Kim s-a nascut la Seul apoi a emigrat in SUA cu familia la varsta de 5 ani. Kim este doctor si fost director al departamentului HIV/Sida din cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Ngozi Okonjo-Iweala, a fost managing director in cadrul Bancii Mondiale pana anul trecut, de unde a plecat pentru a ocupa functai detinuta in prezent, cea de ministru al Finantelor in Nigeria.

Sursa imagine: africansucces.org

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Sișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-sef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri