10 Aprilie 2006

Euro nu a reusit sa depaseasca pragul de 1,23 dolari

Saptamana trecuta moneda unica europeana a testat importantul prag de rezistenta de la 1,2340 dolari, pe care nu a reusit, insa, sa il depaseasca.

Evolutia paritatii euro/dolar a fost foarte agitata. Daca luni ea a fluctuat intre 1,2035 si 1,2121 dolari, joi euro a urcat la 1,2276 - 1,2330 dolari, pentru ca apoi sa scada la 1,2190 dolari. Deprecierea euro a intervenit dupa declaratiile presedintelui Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, privind evolutia dobanzii de referinta din euro-zona. Investitorii luasera in calcul posibilitatea ca aceasta sa fie majorata pana in mai de la 2,50% la 2,75%, insa presedintele BCE a exclus aceasta varianta, ceea ce a fost ca un dus rece pentru piete, euro coborand vineri seara la New York pana la 1,2094 dolari.

La intarirea dolarului a ajutat si publicarea datelor privind crearea in martie a 211.000 noi locuri de munca in SUA, investitorii manifestandu-si acum speranta ca Rezerva Federala americana va proceda la noi majorari ale dobanzii si ca nu se va opri la 5% ci la 5,25, pana la finele lui iunie. In acest moment dobanda americana se situeaza la 4,75%, dupa 15 majorari consecutive, incepand cu iunie 2004, cand ea era doar de 1%.

Pentru perioada urmatoare ne putem astepta la o noua testare a pragului de 1,20 dolari iar, apoi, a celui de 1,19 dolari.
O evolutie exploziva a avut insa metalul galben, care a depasit saptamana trecuta pragul de 600 dolari/uncie, cel mai ridicat nivel al ultimilor 25 de ani, el crescand in ultimele trei luni cu mai mult de 15%, dupa ce anul trecut mai castigase 40%.

Analistii considera ca este foarte posibil ca in cursul acestui an sa fie atins si pragul de 800 dolari/uncie. Iar aceasta crestere are loc pe fondul unei scaderi a consumului pentru bijuterii. Principala cauza a acestei evolutii o constituie evolutia oscilanta a principalelor monede si evenimentele geopolitice si geostrategice care au loc in Orientul Mijlociu, in mod special in Palestina si Iran.



Citeste si