7 Iunie 2012

Italienii, invidiosi pe nemti si pe romani pentru ca nu parasesc atat de rapid magazinele



Cetatenii statelor europene, preocupati de criza, tind sa diminueze consumul, singurele exceptii fiind Romania si Germania, unde vanzarile de produse sunt in crestere, noteaza ziarul italian La Repubblica, in editia online.

Potrivit datelor publicate de ziarul italian, vanzarile de produse in detaliu in zona euro au scazut cu 1% in aprilie, comparativ cu luna martie; la nivelul celor 27 de state UE, scaderea este de 1,1%. Pe intregul an, vanzarile in detaliu au fost in scadere cu 2,5% in zona euro si cu 1,9% la nivelul intregii Europe, noteaza Mediafax.

In privinta produselor nealimentare, La Repubblica noteaza ca scaderile sunt de 1,4% in zona euro si de 1,2% in cele 27 de state membre, in timp ce, in sectorul alimentelor, bauturilor si tutunului, vanzarile sunt in crestere cu 0,3% in zona euro si in scadere cu 0,1% la nivelul tuturor statelor membre.

"Totusi, nu toti europenii parasesc atat de rapid magazinele si centrele comerciale. Germania inregistreaza o crestere a vanzarilor de 1,3% in aprilie, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. (...) Singura tara unde se mai inregistreaza o crestere a vanzarilor este Romania, +0,8%", observa La Repubblica.



Citeste si