"Aceasta este si solutia corecta pentru Europa. Reafirm ca avem vointa politica sa depasim criza euro si determinarea Europei sa ne unim pentru o moneda comuna", a declarat Merkel la Ottawa.
Germania este presata de celelate guverne europene sa accepte conditii mai putin dure pentru finantarea acordata statelor aflate in dificultate si sa aprobe introducerea obligatiunilor comune ca masura de rezolvare a problemelor de pe piata datoriilor de stat. Totodata, din afara Europei vin apeluri pentru intensificarea masurilor de combatere a raspandirii crizei.
Merkel revine astfel in centrul atentiei intr-o faza noua si decisiva a crizei. Curtea Constitutionala a Germaniei va decide in septembrie daca Mecanismul European de Stabilitate (MES), fondul permanent de criza al zonei euro, este compatibil cu legea fundamentala a tarii.
Tot luna viitoare guvernele din zona euro institutiile financiare internationale vor decide daca vor continua finantarea catre Grecia. Italia si Spania nu s-au hotarat inca ferm daca vor solicita ajutorul Bancii Centrale Europene si al fondurilor de criza din zona euro pentru a-si reduce costurile de credit.
Merkel il va primi vineri in Germania pe premierul elen Antonis Samaras, iar presa italiana sustine ca primul ministru de la Roma, Mario Monti, va merge la Berlin la mijlocul saptamanii viitoare, urmat in prima saptamana din septembrie de premierul spaniol Mariano Rajoy.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: