Iesirea Greciei din zona euro "nu este o optiune", a afirmat premierul elen Antonis Samaras intr-un interviu pentru Washington Post, care s-a declarat hotarat sa aplice reformele dureroase, dar necesare, transmite AFP, potrivit Mediafax.

"Trebuie sa ne respectam in totalitate angajamentele, pentru ca iesirea din zona euro nu reprezinta o optiune pentru noi", a spus Samaras.

El a avertizat ca renuntarea la moneda unica ar fi o catastrofa pentru Grecia.

"In 2013, intram in al saselea an de recesiune, cu un somaj de 22% care continua sa creasca. Suntem acolo pentru a ne indeplini obligatiile si sa ne atingem obiectivele fixate", a mai spus Samaras.

El a subliniat pe de alta parte ca ar fi imposibil in prezent ca Parlamentul sa aprobe noile restrictii bugetare cerute de troica creditorilor, formata din FMI, Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana.

"Parlamentul trebuie sa aprobe si o va face, pentru ca toata lumea intelege ca prioritatea numarul unu este sa ramanem in zona euro. Dar acest program este pe patru ani, nu este ceva ce putem face astazi", a avertizat premierul.

Reprezentantii troicii se afla la Atena pentru evaluarea progreselor realizate in aplicarea reformelor, iar in functie de raportul acestora liderii europeni trebuie sa decida daca vor debloca in octombrie o noua transa de ajutor pentru Grecia.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri