Julius Baer, a treia mare banca elvetiana, ar putea concedia peste 1.000 de angajati dupa ce va prelua, de la Bank of America, activitatile de wealth management derulate in afara Statelor Unite de banca americana de investitii Merrill Lynch, transmite Bloomberg.
Julius Baer are in vedere renuntarea la 15-18% dintre cei 5.700 de angajati ai grupului dupa preluarea activelor Merrill Lynch, potrivit unui comunicat transmis de banca elvetiana, scrie Mediafax.

Diviziile Merrill vizate pentru preluare au inregistrat in prima jumatate a acestui an o pierdere de 30,4 milioane de dolari.

Julius Baer vizeaza achizitii prin care sa-si consolideze portofoliul de clienti pentru a putea concura cu UBS si Credit Suisse, cele mai mari banci elvetiene. Multi clienti din Statele Unite si Europa de Vest au renuntat la relatia cu bancile elvetiene din cauza campaniilor impotriva evaziunii fiscale purtate de guvernele de acolo.

Banca anticipeaza ca preluarea activitatilor internationale de wealth management ale Merrill Lynch va contribui la cresterea profitului incepand din anul 2015, cand castigurile vor fi cu 15% mai mari dupa eliminarea cheltuielilor legate de integrarea noilor divizii si de restructurare.

Capitalizarea de piata a Julius Baer este de 6,3 miliarde franci elvetieni (6,8 miliarde dolari), actiunile companiei afisand o scadere de 12% de la inceputul acestui an pe bursa de la Zurich.

Banca va plati 860 milioane franci pentru active Merill cuprinse intre 57 miliarde franci si 72 miliarde franci, administrate de banca americana pentru clienti din Europa, Asia, America Latina si Orientul Mijlociu. La aceasta suma se adauga cheltuielile pentru integrare si restructurare, care imping costul tranzactiei la 1,47 miliarde franci.

Diviziile de wealth management ale Merrill Lynch aveau la jumatatea anului 2.100 de angajati in 30 de tari, cu exceptia Statelor Unite si Japoniei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri