5 Decembrie 2012

Esec al negocierilor europene pentru supravegherea bancara



Ministrii de Finante din Uniunea Europeana nu au reusit marti sa se puna de acord asupra unui mecanism unic de supraveghere bancara, prima etapa a unei consolidari a zonei euro, dar spera ca divergentele sa fie depasite la un summit din 13-14 decembrie, transmite AFP.

"Cred ca ne apropiem de un acord, desi exista niste probleme", a declarat dupa patru ore de discutii ministrul de Finante din Cipru, Vassos Shiarly, a carui tara asigura presedintia UE, arata Mediafax.

Ministrii de Finante se vor reuni din nou pe 12 decembrie, in ajunul summitului sefilor de state si de guverne, a indicat presedintia cipriota.
"Suntem pregatiti sa lucram in orele si zilele urmatoare pentru a ajunge la un compromis", a afirmat comisarul pentru Servicii Financiare, Michel Barnier.

Ministrul de Finante francez Pierre Moscovici a spus ca intalnirea a fost utila, fiind important ca se lucreaza pentru a se ajunge la un acord inainte de sfarsitul acestui an.

Introducerea unei supravegheri comune a bancilor din zona euro, incredintata Bancii Centrale Europene (BCE) in colaborare cu autoritatile nationale de supraveghere, este prima etapa a uniunii bancare dorita de liderii europeni pentru a preveni viitoare crize.

In cadrul BCE urmeaza sa fie infiintat un consiliu de supraveghere a bancilor din zona euro.

Discutiile s-au izbit de mai multe dificultati, cea mai importanta fiind repartizarea atributiilor intre BCE si autoritatile nationale de profil.
Berlinul vrea ca BCE sa se concentreze pe supravegherea marilor banci din regiune si a celor care implica riscuri pentru ansamblul economiei, iar Franta sustine un sistem care sa se aplice tuturor bancilor in care BCE sa fie decident de ultima instanta.

O alta problema este cea a pozitiei BCE in Autoritatea Bancara Europeana (ABE).

Daca BCE va vota in instantele ABE in numele celor 17 tari din zona euro, celelalte 10 state din UE vor fi in minoritate.

O problema extrem de sensibila pentru Marea Britanie este piata sa financiara, dar pentru Franta iese din discutie un sistem de vot care sa permita britanicilor un drept de veto.

Cele 27 de state membre trebuie sa ajunga totodata la un compromis care sa tina cont de dezideratele statelor non-euro care vor sa participe la mecanismul de supraveghere.



Citeste si