13 Martie 2013

Spania anunta 15 masuri soc pentru combaterea somajului in randul tinerilor



Premierul spaniol Mariano Rajoy a anuntat marti 15 masuri soc pentru combaterea somajului care afecteaza unul din doi tineri cu varste de pana la 25 de ani, cum ar fi acordarea de fonduri pentru infiintarea unei firme, transmite AFP.

Programul va fi derulat pe parcursul a patru ani si va presupune costuri de 3,48 miliarde de euro, din care 32% vor fi acoperite cu bani de la Uniunea Europeana. Intr-o prima etapa vor fi sprijiniti peste un milion de tineri, a spus Rajoy, citat de Mediafax.

Programul prevede in primul rand formarea tinerilor care nu au locuri de munca sau oportunitati din cauza lipsei de calificare.

Este vorba de 450.000 de tineri care vor putea beneficia de programe de formare, a precizat premierul.

Planul mai prevede acordarea de ajutoare pentru infiintare de firme. Un tanar de sub 30 de ani care infiinteaza o firma va putea spre exemplu sa beneficieze in continuare de ajutor de somaj timp de maximum noua luni sau sa primeasca indemnizatiile intr-o singura transa.

Totodata, tinerii vor beneficia de reducerea contributiilor sociale cu cel mult 800 de euro pe an, pe o perioada de maximum trei ani.

UE a prevazut alocarea a 6 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020 regiunilor unde rata somajului in randul tinerilor depaseste 25%. Sunt vizate 13 state, in primul rand Grecia si Spania, unde aceasta rata a somajului este de peste 55%.



Citeste si