Consumul de canabis in scopuri terapeutice este de-acum legal in Cehia, odata cu intrarea in vigoare luni a unei legi, adoptate in decembrie, care autorizeaza utilizarea marijuanei cu scopul reducerii impactului anumitor boli grave, relateaza AFP, citat de Mediafax.
Vizand sa atenueze simptome ale unor boli precum cancerul, maladia Parkinson, scleroza in placi, psoriazisul si eczema atopica, canabisul este accesibil exclusiv pe baza de reteta electronica, in vederea impiedicarii unor abuzuri.

Cehia va importa, pentru inceput, acest drog, timp de un an, pana cand Institutul National ceh pentru Controlul Medicamentelor incepe sa elibereze licente, valabile pe o perioada de maximum cinci ani, unor cultivatori locali.

Cehia, o tara cu 10,5 milioane de locuitori, este una dintre cele mai liberale tari europene in privinta consumului de canabis. Persoanele care detin pana la 15 grame de marijuana sau cultiva acasa pana la cinci plante nu risca nicio amenda.

Procentul consumatorilor tineri de canabis in Cehia a scazut de la 20,3% in 2010 la 16,1% in 2011, potrivit Observatorului National ceh pentru Droguri.

Tot incepand de la 1 aprilie, alta lege din domeniul sanatatii publice in Cehia a intrat in vigoare, permitand efectuarea de grefe de la donatori straini decedati pe teritoriul Cehiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri