9 Mai 2013

Comunitatea evreiasca, catre guverne: Interziceti partidele neonaziste!



Congresul Evreiesc Mondial (WJC) a indemnat guvernele europene sa ia in calcul interzicerea partidelor neonaziste, in incheierea celei de a 14-a Adunari Generale, la Budapesta, relateaza AFP, citat de Mediafax.

WJC, care reprezinta comunitati evreiesti din afara Israelului, a adoptat o rezolutie ce indeamna guvernele din Europa sa ia in "considerare interzicerea partidelor sau organizatiilor neonaziste al caror scop este rasturnarea ordinii democratice sau care reprezinta o amenintare la adresa securitatii si buna starii minoritatilor etnice, religioase sau de alt fel".

Textul indeamna, totodata, autoritatile sa "adopte si aplice legi impotriva amenintarilor cu violenta, ura rasiala si negarea Holocaustului".

Congresul WJC a fost organizat la Budapesta in semn de solidaritate cu evreii din Ungaria unde, in 2012, s-au multiplicat incidente antisemite.
Adunarea, la care au participat timp de trei zile peste 500 de delegati din peste 70 de comunitati evreiesti din intreaga lume, l-a primit duminica pe premierul ungar Viktor Orban, care a calificat antisemitismul ca "inacceptabil si intolerabil".

WJC si-a exprimat regretul, ulterior, ca Orban nu s-a referit la recentele incidente antisemite si ca nu a reafirmat in mod clar o delimitare a Guvernului ungar de partidul de extrema dreapta Jobbik.

In incheierea conferintei, marti seara, presedintele WJC Ronald Lauder, reales luni in acest post pentru un nou mandat de patru ani, a revenit asupra acestui ultim punct, afirmand ca premierul ungar a luat in mod clar pozitie impotriva Jobbik, intr-un interviu recent publicat de un ziar israelian.



Citeste si