Seful JPMorgan, James Dimon, ia in calcul parasirea bancii americane daca actionarii il vor forta sa renunte la unul dintre posturile de director general sau presedinte pe care le detine in prezent, au declarat persoane apropiate situatiei, citate de Wall Street Journal, scrie Mediafax.
Dimon a ridicat posibilitatea de a renunta la JPMorgan, cea mai mare banca dupa active din SUA, in timpul unei intalniri cu investitorii, saptamana trecuta.

Remarca sefului bancii este cel mai puternic semnal de pana acum privind optiunile luate in calcul de acesta, intr-un moment definitoriu al carierei sale.

Rezultatul final al votului asupra propunerii separarii celor doua posturi cheie va fi anuntat la 21 mai, la adunarea generala anuala a actionarilor.

Intrebat care ar fi cel mai grav scenariu in cazul in care actionarii ar vota propunerea, Dimon a afirmat ca una dintre variante este ca ar putea pleca, a declarat Glenn Schorr, analist la Nomura Securities, organizatorul discutiei dintre Dimon si investitori.

Profitul JP Morgan a crescut cu 33% in primul trimestru, de la 4,9 miliarde de dolari in primele trei luni ale anului trecut la 6,5 miliarde de dolari.

Rezultatul din primul trimestru al anului trecut a fost afectat de cazul "Balenei de la Londra", in care banca a inregistrat pierderi de miliarde de dolari prin tranzactii neinspirate cu instrumente financiare derivate.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri