Doua scrisori ce contineau amenintari la adresa primarului New York-ului, Michael Bloomberg, dintre care una ii era adresata lui iar alta unui lobbyist care lucreaza la campania sa de control al armelor, contineau ricina, au declarat miercuri autoritatile, citate de New York Times, in editia online.

Prima scrisoare a fost deschisa la un centru postal din Lower Manhattan, vineri, a precizat politia. Desi personalul acestui centru nu pare sa se fi imbolnavit, cativa politisti care au intrat in contact cu continutul scrisorii "au prezentat unele simptome usoare in ziua urmatoare, inclusiv diaree" si sunt tratati in spital, a declarat purtatorul de cuvant al politiei din New York, Paul Browne.

Cea de-a doua scrisoare, care a fost deschisa duminica la Washington, ii era aresata lui Mark Glaze, directorul grupului Primarul impotriva armelor ilegale, finantat si sprijinit de Bloomberg, au declarat oficialii. Cel care a deschis scrisoarea a fost Glaze, a declarat un oficial. Nimeni nu a fost insa ranit, a precizat Browne, scrie Mediafax.

Continutul scrisorilor era identic, referindu-se la dezbaterea privind reglementarea armelor si proferau amenintari la adresa primarului Bloomberg, a declarat Browne.

Ambele scrisori au stampila postala de Louisiana, a declarat un oficial sub acoperirea anonimatului.

Scrisorile contineau "o substanta uleioasa roz, portocalie", a adaugat Browne, care a fost identificata drept ricina, miercuri, de National Bioforensic Analysis Center din Maryland.

Browne a afirmat ca politia investigheaza cazul impreuna cu FBI.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
New York interzice de urgenta tigarile electronice cu arome