Cancelarul german Angela Merkel a criticat duminica, intr-un miting electoral in vestul tarii, zelul tarilor Uniunii Europene (UE) care au semnat inca de vineri apelul la o "reactie puternica in Siria", caruia Germania i s-a alaturat sambata, relateaza AFP.

"Nu mi se pare corect ca cinci tari mari sa se puna de acord asupra unei pozitii comune fara celelalte 23, care nu puteau sa fie acolo, stiind ca 24 de ore mai tarziu cei 28 aveau sa se reuneasca la aceeasi masa", a declarat cancelarul, aflata intr-o reuniune de campanie pentru alegerile legislative de peste doua saptamani.

"De aceea, am spus: sa actionam astfel incat sa avem o pozitie comuna a celor 28", a adaugat ea.

Merkel viza astfel Franta, Marea Britanie, Italia si Spania, care au facut parte dintre primele 11 state care au semnat, vineri, la summitul G20 de la Sankt Petersburg (Rusia), un apel la "o reactie puternica in Siria".

A doua zi Germania a anuntat ca se alatura acestui apel, fara sa sutina totusi proiectul actiunilor militare aparat de catre Statele Unite, intr-o reuniune a ministrilor de Externe din cadrul UE la Vilnius, la care era prezent si John Kerry, secretarul de Stat american.

Retail jobs

"Semnalul dat de o pozitie unita a Europei fata de acest conflict ingrozitor este de o importanta inestimabila", a declarat ulterior cancelarul, citat intr-un comunicat emis de purtatorul sau de cuvant.

In documentul vizat, tarile semnatare condamna "in termenii cei mai fermi atacul oribil cu arme chimice din suburbiile Damascului, de la 21 august, care a ucis atat de multi barbati, femei si copii", un atac atribuit Guvernului sirian.

"Indemnam la un raspuns international puternic fata de aceasta incalcare a regulilor si valorilor in vigoare in lume", se arata in text, fara sa se precizeze care ar urma sa fie natura "raspunsului" dorit si fara sa fie mentionata o eventuala actiune militara.

Citeste si:
Partidul lui Merkel pierde alegerile din două landuri germane
Partidul lui Merkel pierde...
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri