Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri o rezolutie cu privire la Siria, prima de la inceputul conflictului, care obliga regimul lui Bashar al-Assad sa distruga toate armele chimice in mai putin de un an, relateaza AFP.

"In aceasta seara comunitatea internationala si-a indeplinit misiunea", a comentat secretarul general al ONU Ban Ki-moon, dupa adoptarea cu unanimitate a acestui text. "Este primul de semn de speranta pentru Siria dupa mult timp", a adaugat el, anuntand totodata organizarea la jumatatea lui noiembrie a conferintei de pace privind Siria Geneva 2, noteaza Mediafax.

"Consiliul de Securitate isi merita in sfarsit numele", a declarat seful diplomatiei franceze Laurent Fabius.

Aceasta rezolutie a fost adoptata in urma acordului incheiat la Geneva, la jumatatea lui septembrie, in vederea evitarii unei interventii militare in Siria, o amenintare agitata de Washington si Paris ca raspuns fata de un atac cu arma chimica, pe 21 august. "Fermitatea a dat rezultate", a spus Fabius, evocand aceasta amenintare. "Cooperarea Siriei va trebui sa fie neconditionata, transparenta totala", a subliniat seful diplomatiei franceze.

Presedintele american Barack Obama a calificat vineri drept "o enorma victorie pentru comunitatea internationala" acordul cu privire la aceasta rezolutie, obtinut joi in urma unor negocieri dure intre Washington si Moscova, aliatul loial al Damascului.

In opinia secretarului de Stat american John Kerry, este vorba despre ocazia de a "elimina unul dintre cele mai mari arsenale chimice din lume, intr-una dintre cele mai instabile regiuni din lume". Vor exista "consecinte" pentru puterea siriana, in cazul in care nu isi respecta angajamentele, a avertizat el.

Rezolutia prevede pentru acest caz posibilitatea ca membrii Consiliului sa se pronunte asupra unor sanctiuni, dar ele nu nu vor fi automate. Va fi necesara o noua rezolutie, ceea ce ofera Moscovei posibilitatea sa o blocheze.

Seful diplomatiei ruse Serghei Lavrov a insistat ca va fi necesar "sa se dovedeasca suta la suta" ca Damascul nu coopereaza si ca este necesar ca sanctiunile sa fie "proportionale" cu incalcarile. Moscova a blocat anterior trei rezolutii, cu scopul de a-si proteja aliatul.

Furios din cauza ca Franta a organizat joi la ONU o reuniune de sustinere a opozitiei siriene cu sala plina, ambasadorul sirian Bashar Jaafari a denuntat "amatorismul" diplomatiei franceze.

Revolta fata de regimul lui al-Assad, care a inceput in martie 2011 si s-a transformat in timp in razboi civil, s-a soldat cu peste 100.000 de morti.

Pe teren, cel putin 30 de persoane au fost ucise, iar alte cateva zeci au fost ranite vineri, intr-un atentat cu masina-capcana la Rankous, la aproximativ 30 de kilometri nord de Damasc, a anuntat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. Noua rebeli, o femeie si un copil au fost ucisi, de asemenea, intr-un raid aerian impotriva satului Hadir, in provincia Alep, potrivit aceleiasi surse.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri