22 Octombrie 2013

70 de milioane de convorbiri ale francezilor, interceptate de NSA in mai putin de o luna. Ambasadorul SUA, chemat sa dea explicatii



Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, l-a convocat pe ambasadorul SUA pentru discutii privind informatiile aparute in presa potrivit carora milioane de convorbiri telefonice ale cetatenilor francezi au fost interceptate de serviciile secrete americane.

Franta a etichetat aceasta practica drept "inacceptabila" intre doua tari aliate.

Publicatia Le Monde, citand date furnizate de fostul analist al National Security Agency (NSA), Edward Snowden, a scris ca agentia de spionaj americana a monitorizat milioane de convorbiri ale cetatenilor francezi, printre care oameni de afaceri, politicieni si suspecti de terorism.

Interceptarea convorbirilor era facuta in baza unor cuvinte cheie care apareau in conversatie.

Potrivit Le Monde, 70,3 milioane de convorbiri telefonice au fost interceptate de NSA in perioada 10 decembrie 2012 - 8 ianuarie 2013. De asemenea, agentia a interceptat alte cateva milioane de SMS-uri.

Citeste articolul integral pe Jurnalul.ro.



Citeste si