Ucraina va suspenda probabil pana la sfarsitul anului importurile de gaze naturale din Rusia, din cauza divergentelor referitoare la pret, dar are stocuri suficiente pentru consumul propriu, astfel incat sa nu fie afectata aprovizionarea Europei, potrivit cotidianului Kommersant, citat de Reuters, scrie Mediafax.

Compania nationala de petrol si gaze din Ucraina a oprit la sfarsitul saptamanii trecute importurile din Rusia, au declarat surse din industrie pentru Reuters.

Neintelegerile dintre Ucraina si Rusia au starnit temeri ca ar putea avea loc un nou "razboi al gazelor", similar celor din 2006 si 2009, cand livrarile catre Europa au fost intrerupte, dupa ce Moscova a acuzat Kievul ca a oprit pentru uz propriu o parte din gazele destinate tarilor europene.

Tensiunile dintre cele doua tari au fost amplificate in ultimele luni de planurile Ucrainei de a semna un acord de liber schimb cu Uniunea Europeana, in pofida opozitiei Rusiei.

Kommersant a scris ca se asteapta ca Ukrtransgaz, compania care opereaza transportul si inmagazinarea de gaze naturale in Ucraina, sa acopere cererea de pe timpul iernii fara noi importuri din Rusia. Compania Gazprom, controlata de statul rus, acuza Ucraina ca nu a platit integral pretul gazelor naturale livrate in luna august. "Naftogaz nu intentioneaza sa cumpere mai mult gaz rusesc in acest an", potrivit unei surse din Ukrtransgaz, subsidiara Naftogaz, citata de Kommersant.

Analistii Alfa Bank Rusia au afirmat ca nu se asteapta la probleme in privinta aprovizionarii Europei. "Facilitatile de stocare din Europa si Ucraina sunt aproape pline si, multumita temperaturilor mai ridicate decat in mod obisnuit in Europa, nu ne asteptam la o majorare semnificativa a consumului de gaze naturale, care sa conduca la o perturbare a aprovizionarii", se arata intr-o nota de cercetare a Alfa Bank.

Decizia Naftogaz de a suspenda importurile din Rusia va fi revizuita doar in eventualitatea unor temperaturi extrem de reci, a declarat sursa din cadrul Ukrtransgaz pentru Kommersant.

Ucraina plateste circa 400 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze naturale furnizata de Rusia, unul dintre cele mai mari preturi din Europa, si incearca sa obtina termeni contractuali mai favorabili din partea Gazprom.

Naftogaz a refuzat sa comenteze asupra suspendarii importurilor. Potrivit Kommersant, compania ucraineana nu dispune, in prezent, de resursele financiare necesare pentru a plati in continuare importurile de gaze din Rusia.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri