27 Iunie 2006

Va mai fuziona Raiffeisen cu Impexbank?

Raiffeisenbank Austria, subsidiara a grupului bancar Raiffeisen International, a anuntat ca va decide asupra fuziunii cu Impexbank din Rusia, la sfarsitul anului, informeaza Rompres.

Impexbank, una dintre primele treizeci de banci ale Rusiei, care a avut, dupa standardele internationale (International Financial Reporting Standards sau IFRS), active in valoare de 1,9 miliarde dolari, anul trecut, in crestere cu 35 la suta fata de 2004, a fost cumparata de Raiffeisen International in luna mai.

Raiffeisen International este divizia holdingului RZB-Group, responsabila pentru activitatile din Europa Centrala si de Est. Raiffeisen Zentralbank Österreich AG (RZB) controleaza 70 la suta din Raiffeisen International. in Europa Centrala si de Est, Raiffeisen International este cea mai extinsa retea bancara, cu 15 sucursale si 14 companii de leasing.

Raiffeisen International Bank-Holding AG a inregistrat profituri nete consolidate de 382 milioane euro, in 2005, in crestere cu 83 procente fata de anul 2004, cresterea fiind considerata de managementul bancii drept un record.

Raiffeisen International Bank-Holding AG (Raiffeisen International) a achizitionat, la finele anului trecut, Joint Stock Post Pension Bank Aval (Banca Aval), cea de-a doua mare banca din Ucraina.



Citeste si