13 Ianuarie 2014

Rezerva Federala a transferat anul trecut profituri de 77,7 miliarde de dolari



Rezerva Federala (Fed), banca centrala a SUA, a transferat anul trecut Trezoreriei americane profituri de 77,7 miliarde de dolari, in scadere cu 12% de la 88,4 miliarde de dolari in anul anterior, potrivit cotidianului Wall Street Journal.

Profitul Fed a fost obtinut din programul de masuri neconventionale, destinat sustinerii economiei SUA. Portofoliul de active a depasit 4.000 de miliarde de dolari, in urma achizitiilor de obligatiuni prin care Fed introduce lichiditati in sistemul financiar. Banca a anuntat in decembrie ca va reduce din ianuarie achizitiile lunare de obligatiuni de la 85 de miliarde de dolari pe luna la 75 de miliarde de dolari, ca urmare a imbunatatirii situatiei economiei SUA, scrie Mediafax.

Institutia foloseste castigurile pentru a acoperi cheltuielile operationale si transmite o mare parte din fondurile ramase Trezoreriei.
Presedintele Fed, Ben Bernanke, a declarat ca, incepand din 2009, banca a transferat statului peste 350 de miliarde de dolari, echivalentul sumelor virate pe parcursul a 18 ani de dinaintea crizei.



Citeste si