17 Ianuarie 2014

Bancile din Grecia vor avea probabil nevoie de capital suplimentar



Bancile elene vor avea nevoie de capital suplimentar dupa publicarea rezultatelor unor teste de stres mai tarziu in luna ianuarie, a declarat, joi, guvernatorul bancii centrale, George Provopoulos, citat de Reuters, potrivit Mediafax.

"Vor avea probabil nevoie de mai multi bani", a spus Provopoulos in timpul unei audieri parlamentare.
Marile banci elene sunt prezente si in Romania. Astfel, Eurobank detine Bancpost, National Bank of Greece este prezenta prin Banca Romaneasca, iar Piraeus Bank si Alpha Bank au operatiuni sub brand propriu.

Bancile elene au fost recapitalizate cu bani de la statele zonei euro prin intermediul Fondului Elen pentru Stabilitate Financiara. Fondul dispune in prezent de 8 miliarde de euro pentru a acoperi eventuale deficite de capital.

Suma ramasa este suficienta pentru a acoperi orice nou necesar de fonduri al bancilor, a adaugat seful bancii centrale. Fondul de investitii BlackRock va publica in perioada urmatoare un raport care va arata daca bancile elene au nevoie de capital suplimentar, in principal din cauza creditelor neperformante. Raportul este intocmit la cererea autoritatilor de la Atena.

In schimbul sumelor acordate bancilor pentru recapitalizare, fondul pentru stabilitate a preluat participatii majoritare la toate cele patru mari banci. Doar in cazul Eurobank, participatia a depasit 90%, astfel ca statul a preluat controlul managementului. Autoritatile elene au anuntat ca banca va reveni cat mai repede posibil sub control privat, in urma atragerii de investitori.



Citeste si