21 Ianuarie 2014

Francois Hollande, somat sa ofere o clarificare rapida a situatiei personale



Presedintele Adunarii Nationale franceze, Claude Bartolone, si-a exprimat, duminica, dorinta ca Francois Hollande si partenera sa, Valerie Trierweiler, "sa iasa cat mai repede posibil din situatia" care a urmat dezvaluirilor privind o relatie a sefului statului cu actrita Julie Gayet, relateaza AFP.

"Sper, in special, ca, atat Valérie Trierweiler, cat si Francois Hollande, vor reusi sa iasa cat mai bine posibil din povestea lor personala", a declarat Bartolone, care a fost invitatul emisiunii "BFM politic", de la BFMTV/LePoint/RMC, noteaza Mediafax.

"Sper, pentru fiecare dintre ei, ca vor reusi sa iasa cat mai repede posibil din aceasta situatie si ca vor putea fi fericiti", a adaugat el, anuntand ca a divortat - "am trecut prin asa ceva", a spus el.

"Ei traiesc, la fel ca si 50 la suta dintre cuplurile din regiunea pariziana, o situatie delicata", a continuat Bartolone, apreciind ca "ar trebui sa se faca o clarificare atat pentru Valérie Trierweiler, cat si pentru Francois Hollande".

La inceputul saptamanii, Francois Hollande a promis sa "clarifice" situatia cuplului inaintea deplasarii in Statele Unite, la 11 februarie, la invitatia presedintelui american, Barack Obama, si sotiei sale, Michelle.

Spitalizata la 10 ianuarie in urma unor dezvaluiri ale publicatiei Closer privind o relatie amoroasa a presedintelui francez cu actrita Julie Gayet, Trierweiler, in varsta de 48 de ani, a parasit spitalul parizian Pitié-Salpêtrière sambata dupa-amiaza si "se odihneste" la resedinta prezidentiala La Lanterne, in apropiere de Versailles, potrivit biroului sau.

Intrebat cu privire la rolul Primei Doamne, care nu are statut oficial in Franta, Bartolone a dezvaluit ca in situatia lui Trierweiler "se vede clar ca a existat o problema".

"Nu a mai putut sa fie jurnalista pe teme politice (...), a fost foarte dificil pentru ea sa-si gaseasca o situatie profesionala", a raspuns el.



Citeste si