10 Iunie 2014

Avertisment din partea Rusiei: consolidarea fortelor NATO in estul Europei va atrage reactii



Rusia va reactiona politic si militar in cazul oricarei suplimentari a fortelor militare NATO in apropierea frontierelor sale, care va fi considerata drept "o demonstratie a intentiilor ostile", avertizeaza Vladimir Titov, adjunctul ministrului rus de Externe, citat de Interfax.

Declaratiile intervin pe fondul tensiunilor dintre Rusia si Occident din cauza crizei ucrainene si dupa ce presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a promis suplimentarea ajutorului militar destinat statelor est-europene membre ale NATO, potrivit Mediafax.

"Nu putem vedea consolidarea puterii militare a Aliantei Nord-Atlantice la frontierele Rusiei altfel decat ca pe o demonstratie a intentiilor ostile", a afirmat Vladimir Titov, conform Reuters.

"Ar fi greu sa vedem o consolidare substantiala a fortelor militare NATO in centrul si estul Europei, chiar si intr-un sistem de rotatie, altfel decat ca pe o incalcare directa a prevederilor Actului fondator din 1997 intre Rusia si NATO", a subliniat Titov. "Vom fi fortati sa luam toate masurile politice si militare pentru a ne garanta in mod credibil securitatea", a insistat oficialul rus.



Citeste si