26 Iunie 2014

Scandalul interceptarilor telefonice din presa britanica: Rupert Murdoch va fi chestionat de Scotland Yard



Rupert Murdoch va fi chestionat in calitate de suspect de detectivii de la Scotland Yard, in legatura cu presupusa implicare a magnatului media in scandalul interceptarilor telefonice si in activitatile infractionale comise de ziarele detinute de acesta in Marea Britanie, potrivit unei surse.

Potrivit dailymail.co.uk, politistii britanici l-au contactat pe celebrul miliardar inca de anul trecut pentru a stabili o intalnire cu acesta, insa avocatii lui i-au convins sa amane intalnirea pana dupa incheierea procesului interceptarilor telefonice ilegale comandate de tabloidul News of the World, informeaza Mediafax.

Rupert Murdoch va fi chestionat in Marea Britanie in viitorul apropiat, afirma aceeasi sursa. Fiul magnatului australian, James, fostul presedinte al News International - publisherul tabloidelor News of the World si The Sun -, ar putea fi si el chestionat de Scotland Yard.

Verdictul de vinovatie pronuntat marti impotriva fostului editor-sef al tabloidului News of the World, Andy Coulson, ofera posibilitatea punerii oficiale sub acuzare a companiei News International, care se numeste in prezent News UK.

Potrivit legislatiei din Anglia si Tara Galilor, procurorii care vor sa puna sub acuzare o companie, trebuie sa dovedeasca mai intai ca unul dintre membrii conducerii acelei organizatii, cunoscut si sub denumirea "mintea care controleaza", se face vinovat de acea fapta.

Implicarea lui Murdoch in comiterea infractiunii

Daca firma este condamnata, atunci liderii ei, inclusiv Rupert Murdoch si James Murdoch, ar putea fi pusi sub acuzare, daca procurorii vor dovedi ca infractiunea a fost comisa cu consimtamantul lor sau din cauza neglijentei lor.

Atat Scotland Yard, cat si News Corporation au refuzat sa comenteze deocamdata informatia potrivit careia Rupert Murdoch va fi chestionat de politia britanica. Fostul redactor-sef al tabloidului News of the World (NotW), Andy Coulson, a fost gasit vinovat, marti, la Londra, in procesul interceptarilor telefonice ilegale practicate de fostul tabloid detinut de Rupert Murdoch, in timp ce o alta acuzata, Rebekah Brooks, a fost achitata.

Andy Coulson, in varsta de 46 de ani, care a fost pentru o vreme directorul de comunicare al premierului britanic David Cameron, a fost gasit vinovat la cel putin un cap de acuzare.

Rebekah Brooks, care are tot 46 de ani si a fost la randul ei redactor-sef al tabloidului NotW, a fost achitata de cei 11 jurati de la Tribunalul Old Bailey din Londra, dupa opt zile de deliberari. Ambii jurnalisti sunt considerati prieteni apropiati ai premierului britanic.

Aceste verdicte au fost date la capatul unui proces de 130 de zile, in care au fost judecate sapte persoane. Interceptarile telefonice practicate intre 2000 si 2006 de NotW au vizat sute de persoane: de la celebritati precum printul Harry si Kate Middleton la artisti de renume precum actorul Jude Law si pana la persoane mai putin cunoscute, dar care apar totusi pe prima pagina a presei britanice.

Scandalul politico-mediatic provocat de dezvaluirea acestor practici a condus la inchiderea precipitata a tabloidului duminical News of the World, detinut de Rupert Murdoch, in vara anului 2011.



Citeste si