30 Iulie 2014

Obama, inaintea summitului din SUA: Lumea are nevoie de o Africa puternica si autonoma



Presedintele Barack Obama a declarat, luni, ca lumea are nevoie de o Africa "puternica si autonoma", subliniind asupra necesitatii consolidarii institutiiloe democratice de pe acest continent, cu o saptamana inaintea unui summit care-i va reuni la Washington pe aproape toti liderii africani, relateaza AFP.

Obama, care s-a nascut in Statele Unite dintr-o mama americana si un tata kenyan, a lansat ideea acestui summit in urma cu un an, in timpul unui turneu in Senegal, Africa de Sud si Tanzania. Intr-un discurs pe care l-a sustinut la Cape Town, el si-a exprimat dorinta de a "deschide un nou capitol in relatiile dintre Statele Unite si Africa", potrivit Mediafax.

Anuntand "cel mai mare summit al sefilor de stat si de guverne africani organizat vreodata de catre un presedinte american", Obama a dat asigurari luni, in fata unor studenti africani, ca-si va demonstra convingerea potrivit careia "securitatea, prosperitatea si justitia" in lume "nu sunt posibile fara o Africa puternica, prospera si autonoma".

Doar liderii Eritreei, Sudanului si Zimbabwe nu au fost invitati de cattre Casa Alba la acest summit de trei zile care urmeaza sa inceapa luni. Egiptul, care a fost lasat deoparte initial, a primit o invitatie in ultimul moment.
"Daca suntem constienti de dificultatile reale cu care se confrunta atat de multi africani zilnic, avem totodata datoria sa promovam potentialul extraordinar al Africii de astazi, continentul cel mai tanar si care cunoaste cea mai puternica crestere", a continuat el.

In Africa subsahariana, Fondul Monetar International (FMI) preconizeaza o crestere de 5,4% pentru anul in curs si de 5,8% pentru 2015, procente mult superioare proiectiilor privind cresterea mondiala - 3,4% pentru 2014 si 4% pentru 2015. Statele Unite detine abia locul trei in clasamentul schimburilor comerciale cu Africa, dupa Uniunea Europeana (UE), care devanseaza mult China, o tara care a inregistrat un salt spectaculos in acest sens, in ultimii zece ani.

Alternanta la putere, necesara

Intr-o discutie cu studenti, Obama a insistat asupra problemei guvernantei pe acest continent, pe care 60% din populatie are varsta sub 35 de ani. El si-a exprimat dorinta "unui nou model de parteneriat intre America si Africa, un parteneriat de la egal la egal care sa se sprijine pe capacitatea voastra de a va consolida democratia si de a promova pacea si securitatea".

"Indiferent care sunt resursele unei tari, daca nu ai un ansamblu de legi, daca nu respecti drepturile civice si drepturile omului, daca nu ai libertate de exprimare si de intrunire (...), tara ta poate reusi foarte rar", a subliniat el. "Nu veti elimina niciodata coruptia in proportie de 100% (...), dar este important ca norma sa fie respectarea legii", a adaugatt seful statului american.

Presedintele Statelor Unite a insistat de asemenea asupra necesitatii unei alternante politice la conducerea tarilor africane. "Un stat de drept consta si in faptul ca liderii nu detin puterea etern. Daca ai aceiasi lideri tot timpul, nu ai idei noi, iar respectul fata de lege scade", a sublinniat Obama.

Seful statului american a vorbit in fata a aproximativ 500 de studenti africani care participa la un program de schimb reintitulat "Mandela Washington Fellowship for Young African Leaders", in onoarea fostului presedinte sud-african, un simbol al luptei impotriva apartheidului, decedat in decembrie.

Cu exceptia unei scurte escale in Ghana, in iulie 2009, si a unui drum dus-intors la Johannesburg la funeraliile lui Nelson Mandela, primul presedinte de culoare al Statelor Unite, a carui alegere in 2008 a creat sperante uriase in Africa, a efectuat un singur turneu important pe continent, in iunie 2013.



Citeste si