23 Martie 2005

Bush e ingrijorat: litrul de benzina a ajuns la 15.000 de lei

Cresterea cu 5,3% a pretului galonului de benzina vindut in benzinariile americane provoaca frisoane Casei Albe. Un galon a ajuns sa coste 2,109 dolari, ceea ce, pe romaneste, inseamna 15.000 de lei litrul. Adica jumatate din cit costa la noi.

Pretul benzinei la statiile din SUA a atins, la inceputul acestei saptamini, un nou nivel record, de 2,109 dolari pentru un galon, ocazie cu care presedintele George W. Bush a declarat ca este preocupat de „pretul ridicat platit de consumatori la statiile de benzina“, potrivit Reuters.

In cursul saptaminii trecute, pretul benzinei fara plumb a urcat cu 5,3%, iar fata de perioada similara din anul trecut, cresterea este de 37%.

Recordul anterior, stabilit in mai 2004, era de 2.064 dolari pentru un galon. Agentia americana a anticipat, pentru aceasta primavara, un pret la benzinarii de peste 2,15 dolari pe galon. In istoria SUA, cel mai scump galon de benzina a fost vindut in martie 1981, la un pret de 3,08 dolari. Cresterea pretului la combustibil este legata de cresterea cotatiilor titeiului, care a trecut, la inceputul saptaminii, de 57 de dolari pe baril, pe piata din New York. Costul materiei prime reprezinta jumatate din pretul benzinei la pompa.

Un galon american are 3,785 litri, asadar presedintele american se declara ingrijorat ca benzina a ajuns sa coste 55 de centi litrul. Transformat in lei, asta inseamna 15.000 de lei pe litru. La noi, un litru de benzina fara plumb costa in jur de 30.000 de lei.

Este cunoscuta politica americana de mentinere cu orice pret a tarifelor mici la carburanti. America (odinioara cel mai mare producator de titei din lume) isi protejeaza rezervele si incearca sa convinga tarile membre ale OPEC (in majoritate tari arabe) sa-si majoreze productia tocmai in acest scop.



Citeste si