8 Septembrie 2014

Porosenko si Putin considera ca armistitiul este “in general respectat”



Presedintele ucrainean Petro Porosenko si omologul sau rus Vladimir Putin au constatat in cursul unei convorbiri telefonice ca armistitiul semnat vineri este "in general respectat", a anuntat presedintia ucraineana, relateaza AFP.

"Cei doi sefi de stat au constatat ca regimul armistitiului este in general respectat. Ei au discutat despre masurile care trebuie luate pentru ca armistitiul sa aiba un caracter durabil", a declarat presedintia ucraineana intr-un comunicat. La Moscova, Kremlinul a afirmat ca "cele doua parti si-au exprimat multumirea cu privire la faptul ca armistitiul este in general respectat", relateaza Mediafax.

In cursul discutiei telefonice, cei doi presedinti au "avut un schimb de opinii in cadrul consultarilor in curs" despre implicatiile acordului de asociere intre Kiev si Uniunea Europeana pentru membrii Uniunii Vamale formate din fostele republici sovietice. Ei au discutat, de asemenea, despre problema "livrarii de ajutor umanitar locuitorilor din Lugansk si Donetk", doua bastioane separatiste proruse din estul Ucrainei, teatrul unor lupte cu fortele ucrainene.

Un prim convoi rusesc de ajutor umanitar a traversat deja frontiera ruso-ucraineana la sfarsitul lui august, fara verificari din partea Crucii Rosii sau a unui acord al autoritatilor ucrainene. Kievul a denuntat atunci "o invazie directa".



Citeste si