26 Septembrie 2014

Femeia din Emiratele Arabe de care se tem toti: ea a lansat bombele impotriva Statului Islamic [VIDEO]



Are 35 de ani, este atragatoare si a condus raidurile aeriene impotriva Statului Islamic (ISIS) la inceputul acestei saptamani. Ea este Maior Mariam Al Mansouri, prima femei pilot din aviatia militara a Emiratelor Arabe Unite si prima femeie dintr-o tara araba care a condus o misiune antiterorista, scrie Fox News.

Al Mansouri a participat la atacurile impotriva tintelor Statului Islamic din apropiere de orasele siriene Raqqa, Aleppo si Idlib, impreuna cu aeronave care apartin Iordaniei, Qatar-ului, Bahrain-ului si Arabiei Saudite, potrivit Business Insider.

Femeia s-a inrolat in fortele aeriene in 2007, atunci cand oficialii din Emirate au anuntat ca vor accepta femei recruti pentru a se antrena la Colegiul Aerian Khalifa bin Zayed. A absolvit in 2008 si acum Al Mansouri este comandant de escadrila si piloteaza avioane de lupta F-16.

Al Mansouri a spus ca nu a fost tratata special in timpul antrenamentului pentru ca este femeie. "Toata lumea este obligata sa aiba acelasi nivel inalt de competenta in lupta", a marturisit ea.

La inceputul acestui an, Indicele Progresului Social a plasat Emiratele Arabe Unite pe primul loc in lume pentru tratarea femeilor cu respect si egalitate.

Mariam Al Mansouri este unul dintre cei opt copii ai familiei si detine o diploma in literatura engleza.



Citeste si