8 Octombrie 2014

Rusia vrea sa dubleze volumul de gaze furnizat Chinei



Gazprom urmeaza sa creasca semnificativ cantitatea de gaze pe care o va livra catre China, potrivit acordului semnat cu a doua mare putere economica a lumii in luna mai, sustine CEO-ul Gazprom, Alexei Miller, citat de Itar-Tass.

Miller a declarat ca intelegerea semnata in luna mai cu China, prin care Gazprom va furniza cate 38 de miliarde de metri cubi de gaz pe an statului chinez, reprezinta "doar inceputul". "Perspectivele alimentarii pietei din China, daca ne referim la asta, sunt, pur si simplu, imense. Noi spunem ca volumul livrarilor noastre va creste in curand la 60 de miliarde de metri cubi pe an, si chiar la 100", a afirmat Miller, potrivit Mediafax.

Acordul semnat in mai prevede ca Gazprom sa inceapa sa livreze din 2018 Chinei cate 38 de miliarde de metri cubi de gaze pe an, pentru o perioada de 30 de ani. Miller a precizat, tot marti, ca acest contract cu China aduce Gazprom venituri de 400 de miliarde de dolari, suma comparabila cu estimarile anterioare ale presei internationale.

Gazele naturale vor fi transportate catre China prin gazoductul Power of Siberia, al carui constructie a fost demarata la 1 septembrie. Europa este, in continuare, cea mai mare piata a Gazprom, catre care a livrat peste 160 de miliarde de metri cubi anul trecut. China a consumat anul trecut circa 170 de miliarde de metri cubi de gaz, iar pana in 2020 volumul este estimat sa urce la 420 de miliarde de metri cubi pe an.



Citeste si