10 Octombrie 2014

Serghei Aksionov, lider separatist, ales presedinte in Crimeea



Serghei Aksionov, unul dintre separatistii prorusi care a sustinut anexarea peninsulei Crimeea la Rusia, a fost ales, joi, in unanimitate, "presedinte al republicii Crimeea" de membrii Parlamentului local, relateaza AFP.

Toti cei 75 de deputati au votat in favoarea lui Aksionov, potrivit unui comunicat al Parlamentului local. Candidatura altor doua persoane a fost, de asemenea, propusa spre examinare de presedintele Vladimir Putin, in conformitate cu legislatia rusa.

Serghei Aksionov, care a fost unul dintre principalii organizatori ai referendumului din 16 martie cu privire la anexarea Crimeei la Rusia, a ocupat pana acum functia de presedinte interimar al republicii Crimeea, la solicitarea lui Vladimir Putin. Serghei Aksionov se afla pe lista persoanelor vizate de sanctiunile americane si europene, arata Mediafax.

La jumatatea lunii septembrie, in Crimeea au avut loc alegeri regionale, care au fost castigate, fara nicio surpriza, de partidul aflat la guvernare in Rusia. Astfel, partidul Kremlinului, Rusia Unita, a obtinut 70 de mandate dintre cele 75 ale Parlamentului regional din Crimeea, cu o participare la vot de 53,61%, potrivit datelor oficiale.

Partidul nationalist Liberal-Democrat din Rusia (LDPR), al lui Vladimir Jirinovski, singurul care a depasit pragul de 5% dupa Rusia Unita, a obtinut cinci mandate in Legislativul din peninsula Crimeea. Ucraina a calificat drept ilegale primele alegeri organizate in Crimeea, dupa anexarea peninsulei la Rusia.



Citeste si