3 Decembrie 2014

Vladimir Putin: Rusia nu poate continua South Stream



Presedintele rus, Vladimir Putin, a declarat luni seara ca Rusia nu poate continua realizarea proiectului de gazoduct ruso-italian South Stream, din cauza opunerii Bulgariei, relateaza agentia Tass, in pagina electronica.

"Inca nu am permisiunea Bulgariei si consideram ca in aceste conditii Rusia nu poate continua realizarea proiectului", a afirmat el. Putin a apreciat ca pozitia Uniunii Europene in legatura cu proiectul South Stream nu este constructiva si din acest motiv Rusia isi va reorienta resursele catre alte state, relateaza Mediafax.

"Consider ca pozitia Comisiei Europene nu a fost constructiva. Daca Europa nu doreste realizarea acestui proiect, atunci el nu va fi realizat", a subliniat presedintele rus. Proiectul South Stream, cu un cost estimat de 40 de miliarde de dolari, urma sa transporte gaze rusesti catre centrul Europei, pe o ruta care va ocoli Ucraina, cu care Rusia este in relatii tensionate.

Uniunea Europeana se opune construirii South Stream, pe fondul ingrijorarilor ca proiectul ar ajuta Rusia sa isi consolideze influenta in estul Europei. De altfel, Comisia Europeana a apreciat ca proiectul incalca legislatia UE in domeniul liberei concurente.



Citeste si