8 Ianuarie 2015

Ce mesaje au transmis Hollande, Cameron, Iohannis si Ponta cu privire la atacul din Paris



Presedintele Frantei, Francois Holllande, dar si omologii acestuia din Marea Britanie si Romania, si-au exprimat regretele cu privire la atacul din Paris asupra sediului publicatiei satirice Charlie Hebdo, in urma caruia au murit cel putin 12 persoane.

Presedintele Frantei, tara in care minoritatea musulmana ajunge la circa 5% din totalul populatiei, in jur de trei milioane, incurajeaza jurnalistii din tara. "Nici un act barbar nu va stinge libertatea presei. Suntem o tara unita care va sti sa reactioneze", a scris liderul Hexagonului pe Twitter.

Si premierul britanic David Cameron a reactionat public dupa masacrul din Paris. "Crimele din Paris sunt revoltatoare. Suntem alaturi de francezi in lupta impotriva terorii si in apararea libertatii presei", spune mesajul postat pe contul de twitter al premierului Cameron.

Seful guvernului din Romania, Victor Ponta, a postat pe Twitter un mesaj in limba franceza. "Sunt profund socat de vestea atentatului de la Paris, in care mai multe persoane au fost ucise sau grav ranite. Romania este solidara cu Franta si condamna ferm actul de terorism care afecteaza libertatile fundamentale ale tuturor cetatenilor. Condoleantele noastre merg catre familiile victimelor si pentru poporul francez", a scris Ponta.

Comunitatea internationala trebuie sa aiba o atitudine ferma in fata incercarilor teroriste de distrugere a statului de drept

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a condamnat si el atacul din Franta, pe care l-a calificat ca un "act terorist crud si las". "Comunitatea internationala trebuie sa aiba o atitudine ferma in fata incercarilor teroriste de distrugere a statului de drept, de incalcare a drepturilor si libertatilor cetatenesti", a mai spus Iohannis. Totodata, el s-a referit si la toleranta etnica si religioasa, in contextul in care el este primul presedinte minoritar etnic si religios al Romaniei. "Libertatea de informare este un drept fundamental al omului. Atat toleranta religioasa si etnica, cat si dreptul la libera expresie sunt fundamentele civilizatiei moderne, construita pe principiile democratiei".

Cancelarul german Angela Merkel a declarat, pe de alta parte, ca acest atac nu a fost doar asupra Frantei, ci si impotriva "libertatii presei, care este nucleul culturii democratice libere".

Si liderul american Barack Obama a reactionat in urma masacrului de la marginea Parisului. Mai mult, purtatorii de cuvant de la Casa Alba au declarat ca Statele Unite sunt pregatite sa ajute Franta in capturarea celor responsabili de atac, conform Bloomberg. Secretarul de presa Josh Earnest a precizat ca oficialii americani mentin contactul cu autoritatile franceze, avand in vedere ca Franta a fost un aliat al SUA in lupta impotriva gruparii islamiste Statul Islamic. "Stim insa ca nu vor fi intimidati de acest act teribil", a punctat el.

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, a postat la randul sau un mesaj in care isi exprima regretele fata de francezi. "Sunt profund socat de atacul asupra Charlie Hebdo. Imi exprim cea mai sincera solidaritate fata de Franta", a scris liderul Comisiei.



Citeste si