13 Mai 2015

Un nou cutremur major in Nepal: magnitudinea a depasit 7 grade



Un nou cutremur, cu magnitudinea de 7,1, s-a produs marti in Nepal, a anuntat institutul american de geofizica USGS, determinand numeroase persoane sa iasa din cladiri in capitala Kathmandu si fiind resimtit inclusiv in capitala indiana, relateaza Reuters, preluat de Mediafax.

Seismul s-a produs in apropierea taberei de baza pentru Everest, la o adancime de aproximativ 10 kilometri.

Anterior, un cutremur cu magnitudinea de 7,8 s-a produs la 25 aprilie in Nepal, provocand moartea a cel putin 8.046 de persoane si ranirea altor peste 17.800. La acel moment, ONU a estimat ca peste trei milioane de persoane au nevoie urgenta de ajutoare alimentare, adica jumatate dintre cei aflati in dificultate.De asemenea, 200.000 de copii si femei insarcinate sau care alapteaza au nevoie de suplimente alimentare, iar aproximativ 15.000 de copii care sufera de malnutritie severa si alti 70.000 cu malnutritie moderata au nevoie de hrana speciala.

Accesul in zonele izolate este in continuare principalul obstacol, in special in afara Vaii Kathmandu, iar in unele sate se poate ajunge doar cu elicopterul.



Citeste si