15 Iunie 2015

Separatistii prorusi folosesc copii inarmati pe barajele militare din estul Ucrainei



Insurgentii separatisti din estul Ucrainei folosesc, in anumite cazuri, minori inarmati la baraje rutiere militare, afirma un purtator de cuvant al Misiunii de monitorizare a OSCE, citat de Radio Free Europe / Radio Liberty.

In ultima vreme, obervatorii Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa au vazut de doua ori copii la baraje rutiere din regiunile separatiste, a declarat Michael Bociurkiw. Cea mai recenta situatie de acest gen a fost observata in satul Sirokin, potrivit Mediafax.

"In cursul unei vizite, observatorii OSCE au vazut minori la unul dintre barajele rutiere; este al doilea incident in care vedem minori inarmati", a spus Bociurkiw. Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit in martie 2014, s-a soldat pana acum cu cel putin 6.400 de morti.



Citeste si