21 Septembrie 2015

Sute de imigranti blocati la frontiera dinspre Turcia cu Grecia au intrat in greva foamei



Sute de imigranti, in principal sirieni, blocati la frontiera dintre Turcia si Grecia au intrat in greva foamei, refuzand alimentele furnizate de organizatii umanitare, afirma surse citate de site-ul Today's Zaman.

Imigrantii blocati in provincia Edirne, in apropierea frontierei Turciei cu Grecia, au decis sa intre in greva foamei pana cand li se va permite plecarea intr-un stat al Uniunii Europene, potrivit Mediafax. Potrivit autoritatilor turce, cei aproximativ 1.700 de imigranti au la dispozitie trei zile pentru a renunta la proteste si a parasi zona.

Refugiatii spera ca li se va permite intrarea pe cale terestra in Grecia sau in Bulgaria, pentru a evita periculoasele deplasari pe mare. "Nu plecam inapoi. Fie murim aici, fie intram in Grecia", a declarat un refugiat, Ahmed El Latif.

Desi guvernatorul provinciei Edirne, Dursun Ali Sahin, le-a cerut imigrantilor sa paraseasca zona in trei zile, Muhammed Murtaza Yetis, consilier al premierului Ahmet Davutoğlu, a declarat ca refugiatii pot ramane pe termen nelimitat.



Citeste si