14 Decembrie 2015

Franta ar putea intra in lupta impotriva organizatiei sunite Statul Islamic si in Libia



Franta ar trebui sa lupte impotriva Statului Islamic (SI) "maine, in Libia", si nu doar in Irak si Siria, a declarat premierul francez Manuel Valls, relateaza Reuters in pagina electronica.

"Traim cu amenintarea terorista. Avem un inamic - Daech (acronimul arab al SI), impotriva caruia trebuie sa luptam, pe care sa-l zdrobim, in Irak, in Siiria si, maine, fara indoiala, in Libia", a declarat Manuel Valls vineri pentru postul France Inter. Haosul care s-a instalat in Libia dupa indepartarea de la putere a regimului lui Muammar Kadhafi, in 2011, a fost exploatat, intre altii, de catre SI, care a preluat controlul, in primavara, asupra orasului libian Sirt, arata Mediafax.

Angajata in Irak si in Siria impotriva SI, Franta indeparteaza, pentru moment, o optiune militara in Libia. Insa ea a instalat o baza militara temporara la Madama, in nord-estul Nigerului, in apropiere de frontiera libiana, si a efectuat, la sfarsitul lui noiembrie, zboruri de recunoastere in regiunea Sirt, in perioada in care portavionul Charles-de-Gaulle a fost trimis in Orientul Mijlociu.

Declaratia lui Manuel Valls vine sa confirme declaratii ale unor surse diplomatice, potrivit carora SI isi consolideaza pozitia in Libia, destinatia unui important aflux de combatanti straini, in principal din tari din Magreb. Potrivit unui raport prezentat recent de catre un grup de experti de la ONU, in Libia ar exista 2.000-3.000 de combatanti SI, dintre care aproximativ 1.500 la Sirt, un oras situat la aproximativ 450 kilometri est de Tripoli.

O reuniune internatonala este prevazuta pentru duminica la Roma, in vederea accelerarii unei solutionari politice a conflictului dintre factiuni rivale in aceasta tara, o etapa care ar putea sa faciliteze lupta impotriva SI in Libia.



Citeste si