21 Ianuarie 2016

Rubla a atins un minim record fata de dolar, pe fondul scaderii cotatiilor petrolului



Rubla s-a depreciat miercuri cu 2,8%, la un minim record fata de dolar, pe fondul declinului cotatiilor petrolului, care erodeaza veniturile bugetare ale Rusiei intr-o perioada in care economia este in recesiune, transmite Bloomberg.

Moneda ruseasca s-a depreciat cu 2,8%, la 80,796 ruble pe unitate, depasind un minim anterior, atins in decembrie 2014, in perioada de varf a crizei financiare din tara , conform Mediafax.

Pretul petrolului Brent se indreapta miercuri spre cel mai scazut nivel dupa noiembrie 2003, din cauza ofertei excesive din piata.
"Daca preturile petrolului vor scadea la 25 de dolari pe baril, am putea vedea rubla la 83 de unitati pentru un dolar. Rubla este inca relativ puternica comparativ cu petrolul. Nu este cel mai grav scenariu", a spus Vadim Bit-Avragim, manager de fonduri la Kapital Asset Management in Moscova.

Rubla s-a depreciat in aceasta luna mai mult decat oricare alta moneda, cu 9%, in timp ce pretul petrolului Brent a scazut cu 25%.
In aceste conditii, veniturile Rusiei generate de fiecare baril de petrol vandut sunt la cel mai redus nivel din 2010, guvernul fiind obligat sa ia in considerare masuri de austeritate pentru a evita epuizarea fondului de rezerva.



Citeste si